Am participat aseară la evenimentul
Grădinițe, Școli și problemele lor organizat de Social Moms, eveniment care i-a
avut invitați pe Gabriela Maalouf, Claudia Chiru și Marius Rusu.
Aș vrea să vă împărtășesc câteva idei care mi-au atras atenția de la fiecare speaker:
- ancora pe care Gabriela Maalouf ne recomandă să o creăm între noi și copii atât la școală cât și la grădiniță – poate îmbrăca atât o formă fizică (o brățară de exemplu pe care să o aibă atât părintele cât și copilul) sau o formă emoțională/abstractă (un pupic lăsat de părinte pe mânuța copilului) care ne poate conecta cât suntem despărțiți și astfel copilul în momente mai grele se simte aproape de noi și teama de separare va dispărea;
- abordarea subiectului temă sau "sfânta tema" cum a supranumit-o Claudia Chiru - ne recomandă să fie într-o manieră relaxată de către părinți (doar supraveghere, nu implicare pentru că nu îi ajutăm dacă le rezolvăm noi tema) și totodată a subliniat înțelegerea de către copil a importanței/rolului temei, de ce trebuie să o efectueze, la ce-l ajută, aspecte care consideră că trebuie să fie promovate de către învățător într-o manieră de vânzări - astfel încât clientul (copilul) să fie tentat să cumpere (să acceseze); să știe astfel că a înțeles ce s-a predat, că poate merge mai departe, că-i va folosi în viitor la ceva, că este în regulă să vină cu tema nefăcută dacă nu a înțeles, că este în regulă să întrebe până înțelege. Desigur că lucrurile sunt complicate și nu mulți dascăli aleg să se diferențieze de sistem. Aici soluția ar fi construirea unei relații deschise cu învățătorul (triunghiul părinte-dascăl-elev), bazată pe comunicare, care să-i permită și să-i faciliteze dascălului abordarea individuală a nevoilor copilului în contextul unor clase supraaglomerate;
- bullyingul (detalii despre termen Aici) subiect prezentat de către Marius Rusu - psiholog în cadrul Salvați copiii – la nivelul anului 2015 conform studiilor prezentate, fenomenul era conștientizat într-o măsură foarte mică de către părinți, dar mai îngrijorător era faptul că sursele din care copii aflau de acest fenomen erau reprezentate în proporții foarte mari de către mediul online și în proporții reduse se întâmpla ca informarea să se producă în cadrul școlii, ba chiar deloc acasă. Informați-vă, observați, discutați cu copilul și nu vă grăbiți să trageți concluzii nici asupra poziției în care se află propriul copil nici asupra altor copii cu care intră în contact, comportamentele pot oscila, acest aspect face parte din formarea lor. Spun asta că s-au ridicat destule mămici în sală care în clasa pregătitoare fiind copiii lor, s-au grăbit să identifice unele comportamente deși într-un mediu nou fiecare copil se adaptează diferit și unii pot fi agresivi prin atitudine generală și nu manifestată repetitiv asupra cuiva anume. Voi reveni asupra subiectului separat.
Dacă nu ați participat direct și nici online la eveniment,
sper că vă sunt utile aceste informații. Găsiți pe pagina de Facebook SocialMoms fotografii, detalii despre speakeri precum și evenimentele viitoare. Vă
aștept cu comentarii atât aici, cât și pe pagina noastră de Facebook.
De asemenea vă invit pe grupul nostru privat pe Facebook (Treburi
de oameni mici) să abordăm astfel de subiecte și să ne ajutăm să le găsim
soluții.